Back

Episcopul Lucian al Caransebeșului își serbează onomastica

Story illustration

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului își serbează joi onomastica, de sărbătoarea Sfântul Sfințit Mucenic Lucian, preotul din Antiohia.

Ierarhul s-a născut în data de 9 septembrie 1970 în municipiul Arad. În perioada 1987–1992 a urmat cursurile Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeș, iar în anul 1996 a absolvit Facultatea de Teologie din Arad.

În data de 19 februarie 2013, a susținut teza de doctorat în teologie la Universitatea din Craiova, domeniul Istorie Bisericească, cu lucrarea intitulată Relațiile Bisericii Ortodoxe Române din Banat cu Biserica Ortodoxă Sârbă în a doua jumătate a secolului al XIX-lea .

În 1990 a intat ca viețuitor la Mănăstirea Hodoș-Bodrog din județul Arad. În 1992 a fost hirotonit diacon, iar apoi preot pe seama aceleiași mănăstiri.

În anul 1995 a fost numit stareț al Mănăstirii Izvorul-Miron Românești din județul Timiș. În anul 1999 a fost hirotesit Protosinghel și numit Exarh al mănăstirilor din Arhiepiscopia Timișoarei, iar în ianuarie 2000 a fost hirotesit arhimandrit.

Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei

În septembrie 2000, la propunerea Înaltpreasfințitului Părinte Nicolae, Mitropolitul Banatului, a fost ales Episcop vicar al Arhiepiscopiei Timișoarei cu titlul Lugojanul , iar în data de 1 octombrie 2000 a fost hirotonit arhiereu la Catedrala Mitropolitană din Timișoara.

Odată cu vacantarea scaunului episcopal de la Caransebeș, prin alegerea Preasfințitului Părinte Laurențiu în funcția de Arhiepiscop al Sibiului și Mitropolit al Ardealului, în 8 februarie 2006 a fost ales Episcop al Caransebeșului.

În 26 februarie 2006 a fost întronizat ca Episcop al Caransebeșului în Catedrala Episcopală „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Caransebeș.

Episcop al Caransebeșului

În calitate de întâistătător al eparhiei, Preasfințitului Părinte Lucian s-a remarcat, de-a lungul anilor, prin preocuparea constantă pentru viața spirituală a credincioșilor și pentru dezvoltarea comunităților.

Un loc important în pastorația sa l-au ocupat educația religioasă, promovarea valorilor creștine și păstrarea tradițiilor spirituale și culturale ale Banatului, prin proiecte editoriale, manifestări culturale și întâlniri cu caracter teologic.

Totodată activitatea social-filantropică prin care Episcopia Caransebeșului a căutat să răspundă nevoilor celor aflați în dificultate, a ocupat un loc important în misiunea Preasfințitului Părinte Lucian.

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian

Sfântul Sfințit Mucenic Lucian s-a născut în orașul Samosata din Siria și, rămas orfan de mic, și-a împărțit averea săracilor. A urmat studiile la Edesa, sub îndrumarea dascălului Macarie, iar mai târziu a devenit preot al Patriarhiei Antiohiei.

Cunoscut pentru râvna sa față de învățătura Sfintei Scripturi, a întemeiat școli pentru tineri și a revizuit traducerea cărților sfinte în limba greacă. În timpul persecuțiilor împăraților Dioclețian și Maximian, a fost arestat pentru credința sa și, după ani de temniță, și-a sfârșit viața ca martir al lui Hristos, după anul 312.

The full article is being collected. Available text is shown for now.

Back
Share this story

Get the daily newsletter →

Ask globalread.info

AI news & website helper
What would you like to explore?

I can find stories, explain headlines, or help you use globalread.info.

AI can make mistakes. Check the linked sources. Questions are sent to OpenAI.