Back

Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural 2026 evidențiază rolul lor în protejarea naturii și a biodiversității

Story illustration

Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural este marcată în fiecare an în data de 15 octombrie. Tema anului 2026 evidențiază rolul femeilor din agricultură în protejarea naturii și a biodiversității.

Potrivit Organizației Națiunilor Unite , femeile sunt responsabile pentru aproximativ jumătate din producția alimentară mondială și au, în același timp, un rol important în protejarea mediului și a biodiversității.

Cu toate acestea, femeile din mediul rural se confruntă în continuare cu acces mai redus la terenuri, credite, educație, tehnologie, piețe și alte resurse necesare activităților agricole.

La nivel global, femeile reprezintă aproape 40% din forța de muncă din agricultură, iar în unele regiuni din Africa și Asia ponderea depășește 50%.

Accesul egal la resurse

Deși reprezintă aproape patru din zece persoane care lucrează în agricultură, femeile dețin numai aproximativ 15% din terenurile agricole.

Potrivit datelor prezentate de ONU, accesul egal la resurse productive ar putea crește randamentul fermelor administrate de femei cu 20-30% și ar putea contribui la asigurarea hranei pentru încă 100-150 de milioane de persoane.

Ziua Internațională a Femeilor din Mediul Rural a fost marcată pentru prima dată în 15 octombrie 2008, după instituirea sa de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluția 62/136 din 18 decembrie 2007.

Documentul recunoaște „rolul și contribuția esențială a femeilor din mediul rural, inclusiv a femeilor indigene, la dezvoltarea agriculturii și a comunităților rurale, îmbunătățirea securității alimentare și eradicarea sărăciei rurale”.

Implicarea Bisericii Ortodoxe Române

În 2019, declarat în Patriarhia Română Anul omagial al satului românesc, Biserica a atras atenția asupra dificultăților cu care se confruntă comunitățile rurale și asupra necesității sprijinirii concrete a locuitorilor satelor.

Unul dintre programele adresate inclusiv femeilor din mediul rural îl reprezintă acțiunile de prevenție și depistare a cancerului de col uterin și de sân desfășurate de voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale în localități din România.

Programul a început în 2018 și se desfășoară în baza colaborării dintre Patriarhia Română și Institutul Oncologic „Prof. Dr. Alexandru Trestioreanu” din București.

În România, Ziua femeii din mediul rural a fost marcată pentru prima dată în 1999, la Moeciu, în județul Brașov. Ulterior, Asociația Națională a Femeilor din Mediul Rural a organizat anual manifestări cu specific tradițional în mai multe localități din țară.

Foto credit: BASILICA / Raluca Emanuela Ene

The full article is being collected. Available text is shown for now.

Back
Share this story

Get the daily newsletter →

Ask globalread.info

AI news & website helper
What would you like to explore?

I can find stories, explain headlines, or help you use globalread.info.

AI can make mistakes. Check the linked sources. Questions are sent to OpenAI.